Povestiri de pe cele doua maluri ale Dambovitei (1)

1. La Orfelinat, gustul ciocolatei.



Nasa mea, Dambovita, era pe vremea cand m-am nascut si multi ani dupa, o garla cacanie la culoare, maloasa, cu pete de ulei, care se tara cand mai repede, cand ca un sarpe abia trezit din amortire, dupa anotimp. Un hoit de caine plutea invartindu-se de parca se zbatea sa ajunga la mal, priveam garla cu ochi rotunzi , imi starnea scarba si frica. De la buza raului un mal abrupt crestea pana la strada. Auzeam povesti despre lacul Cismigiu , nasul meu, ca el tot din Dambovita se tragea, dar lacul avea apa verde si pestisori rosii, pe care ii prindeam cu unditze improvizate, un ac indoit in care varam ramele , legat de o sfoara si sfoara de un bat. Dambovita era granita de care nu treceam de unul singur, nu aveam mai mult de sase ani cand am trecut de Dambovita, pe podul de la Opereta, invers, spre casa, spre nord, fugind de la orfelinat.



Orfelinatul era in spatele bisericii Antim, intr-o casa veche boiereasca cu o curte care dadea spre un maidan, iar dincolo de maidan o alta curte mare, plina cu masini abandonate, ruginind alene in asteptarea unor vremuri mai bune.



Am ajuns la orfelinat dupa ce mama mea a fost sfatuita de persoane competente cum ca singura cale de a ma face om este sa mi se aplice urgent metoda Makarenko, pedagogul sovietic care a educat luptatorii de la Stalingrad si inventatorii radioului. Caci am ajuns la orfelinat, dupa ce am fost dat afara din gradinita din strada Gh. Lazar (mai exista si astzi), imi inchisesem colegii intr-un cotetz mare de sarma si pusesem furtunul cu apa peste ei. Era limpede pentru toata lumea ca acest copil este in pericol de a deveni un nimeni, un element antisocial, era deja un element anti- mama, care deranjeaza, nu sta unde-l pui, calca pe picioare pana si pe prietenele sosite in vizita, care varsau cafelutza pe covorul de Buhara. Covorul bun. Copil care injura deja ca in codru (gradina Cismigiu), ba chiar care incepuse deja sa faca afaceri cu portarul blocului. Deci , la orfelinat cu el!



Era iarna, poate un ianuari tarziu, ploaie marunta amestecata cu zapada si frig, am plecat de acasa si am ajuns la orfelinat avand inima cat un purice. Nu stiam pe vremea aceea nici ce este un orfelinat, nici cine fusese Makarenko si nici macar faptul ca eram nevinovat. Mama mea de suflet fusese fata care ajunsese in casa noastra cand avea saisprezece ani, din satul Bancu de pe langa Miercurea Ciuc, Erji, care m-a iubit si m-a crotit pana in clipa cand tatal meu scapatase dea-binelea, nu mai ramasesera in casa rezerve si nici bani pentru Erji sau Ghizi sau Ilona, cele trei surori care s-au perindat prin casa. Mama s-a trezit cu mine de una singura, fara servitoare si mai ales fara chef. Nu mai facea fatza fiului nazdravan, orfelinatul se prezenta mai eficient decat o mama de bataie.



Asa am intrat tras de mana in sala cea mare unde o educatoare inconjurata de alti copii in haine ponosite ne-a primit. Cateva vorbe grabite, si am fost predat si receptionat. Stateam incremenit in mijlocul incaperii, nu miscam si nimeni nu scotea o vorba. Mama a disparut ca si cand n-ar fi fost, dupa un zambet politicos si recunoscator aruncat spre educatoare si copilasii prezenti. Educatoarea a zambit la randul ei si a scos dintr-un sertar un pachet de ciocolata, ambalat in hartie ieftina, ciocolata impartita in patratele mici., Copiii au intins mana ca la comanda si fiecare a primit o patratica. Educatoarea nu m-a uitat, si mi-am primit si eu patratzica.



Stateam incremenit si priveam cu uimire cum fiecare dintre noii mei colegi lua patratzica si o punea in gura, sub limba. Nu mestecau, lasau ciocolata sa se topeasca incet, incet in gura.



Oaspetii casei noastre, prietenele mamei, se prezentau intotdeauna frumos, un pachet de prajituri, fondante de la Nestor, ciocolata imbracata in hartie scumpa, aveam parte de dulciuri , cantitati, pe care le "haleam" fara socoteala. Ba chiar le imparteam in secret si cu Costel fiul portarului si prietenul meu.



Aveam in fatza o noua experientza. Am pus si eu bucatica de ciocolata in gura, n-am mestecat-o, am lasat-o sa se topeasca, simteam gustul ciocolatei cum se raspandeste in toata gura, se amesteca cu saliva, se lipeste de cerul gurii, se strecoara in gatlej printr-o scurgere lenta , savuram pentru intaia data, la orfelinat, ciocolata.