Vorbele spală...

Vorbe rostite, asa de dragul rostirii, curatza. Vorbele scrise spala si ele, parca mai abitir.


Si-a asa ma trezesc ca prostul vorbind de unul singur, si tot de unul singur scriu , rar si greu. De ce oare spala vorbele, fie ele vorbite sau scrise? De pacate nu poate fi vorba. Zic ca nu prea am multe la activ, desi un parinte simbrias de la biserica de peste drum mi-ar gasi cu duiumul, are un catastif la indemana si asteapta musteriii necajiti la ceas de seara.



Într-un intermediar  fără har nu-mi pun sperante, nu cercetez si nu cred. Confesiuni de unul singur par a fi mai de folos, atît cat le faci pentru urechile, ochii si sufletul tău. Dacă sta cineva aplecat peste masa ta de scris te străduieşti de pomană. Ochii lui sunt ochii tuturor. Mai întîi ucide toţi martorii. Începe-ti treaba printr-un asasinat al grande.

Mă simt ca un acumulator care doar se încarcă, se încarcă, se încarcă, se încarcă pană nu mai încape în el nici o fărîmă de energie. Si incep sa cred doar în vorbe.