CORONA TIME

Corona Time

Pe neașteptate Corona m-a luat ostatec. Nu în urma vre-unei lupte vitejești în care am fost înfrânt de un adversar vânjos și semeț care se poate mândri cu fruntea sus pentru victorie. Pe creasta de deal vechi pe care mă aflu el m-a făcut să ridic baricade , să mă dosesc în spatele unor ziduri penetrabile și care oferă confortul vremelnic și iluzoriu al asediaților de întotdeauna.

Dușmanul necunoscut și invizibil e în cârdășie cu lumea care mă inconjoară. Dregătorii, cei mari și  cu puterea în mână joacă cu cel mai misterios și imprevizibil element, cu timpul.  Cum oricum încrederea mea în dregători este de mult pusă în balanța îndoielii, nu am încotro și trebuie să ma răzvrătesc. Razvrătirea mea consistă în  a lua timpul din mâinile dregătorilor și odată stăpân pe el să-l privesc în față, să-l regăsesc căci îl dădusem  de pierdut de nenumărate ori. Odată regăsit să-i propun să ne jucăm așa cum nu ne-am jucat niciodată...din lipsă de timp.

Mă încearcă, greu de crezut, un sentiment de simpatie față de dușmanul care m-a făcut prizonier. Fără mârșăvia lui aș fi pășit înainte spre capătul drumului meu, fără să mă opresc, fără să-mi întorc privirea, bifând încă o iluzie, parcurând încă o etapă dintr-o potecă labirint care se vrea drum drept.

Și iată cum, așa deodată, locurile mele de pe întinderile pământului s-au transformat într-un ermitaj. L-am poftit înăuntru pe prietenul dușman sau dușmanul prieten , pe Timp și i-am promis solemn că ...nu îl voi omorî.  Nu eu pe el și, sper, nici el pe mine.

Și uite așa deodată am început să mă privesc și să mă măsor. Am deschis sertare ferecate de mult, nu cu chei sau lacăte ci cu spaima necunoscutului, cu spaima de a da de  foi îngălbenite care pot spune povești pe care le-ai uitat și care le vrei uitate. Spaima care  este lacătul  pe care nici iarba fiarelor nu-l poate dechide.

Mă întâlnesc cu ai mei, cei nu foarte mulți și de mult plecați. Pentru întâia dată îi ascult cu atenție făra să le întrerup vorba. Ei se uită ciudat la mine și le este greu să mă recunoască. Îi las pentru a-i regăsi mai târziu atunci când labila memorie îmi aduce pe neașteptate imginea aleii din grădina copilăriei pe care pășea grăbit unchiul meu care venea de la casa lui să-și viziteze fratele și nepotul adică pe mine. Sau câmpul ars de soare unde se împlinise grâul  prin care înainta căruța care mă luase de la gară și mă ducea într-un sat din secuime la femeia care o ajutase pe mama să mă crească și să mă facă năzdrăvan. Cealaltă mamă a mea.

Mă întâlnesc cu ceilalți și mai ales cu celălalte. Mă întâlnesc cu trădările mele. Mă privesc, așa cum eram atunci și descopăr un tânăr care nu mi-e neapărat  simpatic. Ceasurile în care eu, la rândul meu, am fost trădat mă consolează ca și când se impune o balanță exactă care echilibrează răul cu răul. Am timp.

Mă întâlnesc și cu marile mele victorii. Copiii mei, unul și unul.  Prietenii mei, unul și unul. Dealurile orașului acoperite  de pietre pe care le-am așezat altfel  și printre care trăiesc mii și mii de oameni. 

Am timp de întâlniri. Mai presus de oricine cu mine însumi.  Corona Time.

Lou Gelehrter, Ierusalim, 12.04.2020